|
|
Nume : RADU-FRUSINA, prenume: Laurențiu, născut în Ploiești la întâi Iulie 1962. Actualmente domiciliat în Ploiești, strada sergent erou Mateescu Gheorghe numărul 8, bloc 5, scara C, apartament 42. Nu dispun de telefon. Parcurs, studii : 10 clase. 8 plus două clase de liceu profil electrotehnic (a 9-a la București, Liceul nr.25, a 10-a în Ploiești la Liceul "I.L.Caragiale"). Acestea terminate în 1979. Anterior,examenului pentru a 9-a, pregătire la Liceul de Arte din Ploiești (pentru admitere la Liceul "Nicolae Tonitza" în București - unde nu m-am mai prezentat) și ulterior la Școala Populară de Artă. Primul loc de muncă, pentru o perioadă de 13 luni : la "Metaloglobus" București, filiala din Ploiești, respectiv Oficiul de Calcul al întreprinderii "Dorobanțu" Ploiești, ca electrician ucenic -timp de șase luni- (depanator-întreținere perforatoare de cartele "Soemtron"). În această perioadă am început și cursuri la Liceul nr.1 (strada Elena Doamna) pentru completarea studiilor, respectiv a 11-a. Al doilea loc de muncă, pentru o perioadă de 11 luni : la întreprinderea "Flacăra" Ploiești, sectorul mecano-energetic, electrician întreținere, în primele șase luni ucenic.(De unde am încercat să plec pentru a-mi găsi de muncă în nordul țării ; iar la întoarcere (...) am fost sfătuit de Miliție sau Secu' să-i dau raportul unui individ pe nume Cristi ce aparent lucra la aceiași intrepridere -"Flacăra"- și locuia în aceiași zonă unde lucuiam și eu la vremea respectivă. "Sfat" pe care l-am ignorat -nefiind singurul...-, deoarece nu corespondea aspirațiilor și principiilor mele !). În această perioadă ('82-'83) am depus cerere pentru plecare definitivă din România. Am obținut aprobarea după mai bine de cinci ani. Timp în care singura activitate remunerată a fost aceea de "sezonier" la "Serele Tătărani". Ajutor primind din partea părinților și a unui văr plecat în '77 în Australia. În luna Ianuarie 1985 am avut o percheziție la domiciliu, sub pretextul că aș deține valută; Mi s-au ridicat înscrisuri. (Însă tracasările au început încă din clasa a 7-a; la Școala nr.3, cu vot de blam în U.T.C... . La școală s-au prezentat polițiști în civil pe motiv că ascult postul "Europa Liberă" împreună cu un anume Breslașu Cristian, vecin și prieten la acea vreme; În aceiași perioadă colegi de ai mei -de clasă- au avut de a face cu tov. Vieru sectoristul de zonă și probabil actualul șef al Poliției, când s-a încercat fără succes atunci și implicarea mea în evenimente ce au vizat pe profesorul de limba Română...). S-a încercat în mai multe rânduri să fiu racolat ca informator; profitându-se la acea dată de naivitatea vârstei sau oricum de lipsa de experiență. Nu am cedat presiunilor. S-a încercat însă tot mai mult discreditarea și izolarea mea. Între timp îmi propusesem să nu procedez la relații prea strânse cu nimeni în mod deosebit în ceea ce privește româncele dar în luna Decembrie 1986 m-am căsătorit cu o vecină... Pe 20 Februarie 1988 am părăsit România împreună cu soția. Aproximativ patru săptămâni în Austria unde a reînceput bâlciul. În 22 Martie 1988 mă aflam în Paris, singur. Am adus-o pe soție din Austria în Franța în Mai 1988, iar aceasta a fost încă o greșeală. Însă, încă nu priveam suficient de pragmatic situația. (Iar astăzi situația mai mult decât penibilă se perpetuează !) Am obținut azilul politic și cartea de rezident, cu drept la muncă, pentru zece ani, în Franța, de la Prefectura localității Amiens. În luna Mai 1989 am obținut un stagiu de pregătire "prin alternanță" (teorie-practică), plătit cu 4800 de franci lunar - neimpozabili, pentru atestarea profesiei de tehnician electronist; stagiul având o durată de șase luni, am preferat să particip în luna Septembrie la un examen de admitere la "L'Ecole de Beaux Arts" pentru pregătirea diplomei de D.N.S.E.P.. În luna Octombrie 1989 am început cursurile pentru pregătirea acestei diplome - I n f o g r a f i e (Diplôme National Supérieur d'Expression Plastique: concepteur en imageries nouvelles); necesitând cinci ani de studii. În luna August 1990 ne reușind să-mi conving consoarta să rămână în Franța, m-am înnapoiat împreună cu aceasta -care solicitase și repatrierea de la O.F.P.R.A.-, în România. În anul următor Școala de Arte din Amiens s-a reprofilat specializându-se în școală de design. Iar eu îmi propusesem să îmi pot deschide o afacere în România. Era momentul să acționez astfel. Pentru o primă perioadă am stat în România aproximativ zece luni, căutând și oportunități de afaceri și încercând să sesizez și "climatul social", dacă îmi sunt convenabile, dar, încercând și să-mi conving soția să revină cu mine în Franța. Tot astfel și anii următori, situația evoluând... . În Decembrie 1993 am divorțat. Pe parcursul a șapte ani, începând cu 1990, am revenit de șapte ori în România, încercând să-mi refac relațiile și să pot deschide propria-mi afacere. Dar situația s-a complicat și mai mult odată cu schimbarea localității de domiciliu a părinților mei și stabilirea acestora la Baia-Mare. În '92-'93 am încercat o afacere cu preluarea de ulei de soia de la "ULCOM" Slobozia pentru prelucrarea acestuia în Franța. În Franța am mai efectuat și un stagiu pentru "creator de întreprindere" la A.F.P.A. d'Amiens. Deasemeni, cu societatea ALLDIS din Baia-Mare pentru aranjamente în preluarea unor retururi de reviste din Franța și redistribuirea acestora în România. Am activat "pe cont propriu", cheltuind din buzunarul propriu ! Apoi am fost câteva luni chiar angajatul firmei ALLDIS firmă în stadiu de faliment, firmă în care sfaturile nu mi-au fost ascultate iar acțiunile mi-au fost apreciate ca radicale și inoportune. Drept care am refuzat să mai investesc puținul de valută de care totuși dispuneam, o disponibilitate imediată de aproximativ 2000 dolari, plus eventuale posibilități de împrumut la exterior. La vremea respectivă aveam o experiență ce se putea constitui ca un ascendent față de majoritatea. Însă, în România se pare că totul se face la ordin și la consemn (un fel de înregimentare); nimeni n-are voie să iasă din rând și să "desconsidere" ierarhia afirmându-se...ca fiind -mai- capabil .(Mafia, omnipotentă; Aceiași...). Am hotărât să mă reîntorc în Franța, încă odată, însă de atunci relațiile cu francezi au devenit cel puțin echivoce... . Prin intermediul unor societăți "Interim" am lucrat în Franța pe diverse șantiere (renovarea unei vile, la lucrările de finisare a unui Grup Școlar) și la alte munci, atât în Franța cât și-n Italia. M-am repatriat în 1997, pe teritoriul României. Astăzi, de mai bine de doi ani nu am de muncă. Iar presiunile au continuat .Situația materială actualmente este destul de precară iar relațiile se constitue la limita compromisului. Locuiesc singur. N-am copii. Nu dispun de permis auto. Am ceva abilități la engleză și franceză. Am o oarecare experiență în lucru cu ordinatorul. Nu mai am "carte de muncă" (datorită unui "accident" cu dl. Jean-Luc Guichard) - pierdută în Franța.